Înapoi la mâncătorii de Wurst

Ca in fiecare an, vine şi momentul întoarcerii pe meleaguri străine, un moment, trebuie să recunosc nu neapărat plăcut. La început cel puţin, până când mă obişnuiesc din nou cu mentalitatea de aici.
Totuşi această întoarcere este marcată de un mare eveniment. Un eveniment atât de trist, incât aproape că m-aş pune în faţa oglinzii şi aş începe să mă bat. Da, dragii mei, mirificul meu coleg de cămin, persoana care mă fascina într-un mod cât se poate de nesănătos, Dominik, s-a mutat. Nooooooo!!!! Voi începe astfel anul întâi A.D.(Anno DominiK).

În altă ordine de idei, drumul de întoarcere a fost aproape lipsit de peripeţii. Adică nu s-a mai întâmplat nimic atât de hardcore ca greva din primăvara sau lipsa zborului cu care trebuia să mă întorc în iarna. De aceea aş vrea să mulţumesc în primul rând CFR-ului şi noii politici de firma: "Decât să nu ajungi deloc la destinaţie, mai bine să meargă trenul încet". Atât de încet încât să poţi număra toate peturile de pe marginea şinei şi conductorul să poată opri trenul în maxim 25 de metri, în cazul în care vede că şuruburile de la şină lipsesc. De întârziere nici nu mai vreau să vorbesc. Foarte tare a fost momentul în care se aude o bubuitura sinistră, de am zis că s-a rupt trenul în două, după care văd cum trec pe lângă gara din Boju. Din fericire trenul a putut să îşi continue plimbarea spre Oradea.

În ceea ce priveste drumul între Oradea si Miunhăn, acesta a fost de aproximativ 14 ore, dintre care 3 au fost petrecute în mirifica gară din Budapesta. O gara foarte frumoasă, păcat că era gol, frig şi groază.
După ce m-am suit în tren vine în compartiment un tip care constată stupefiat că nu e vagon de dormit, după care se întreabă dacă poate să doarmă pe raftul de bagaje, după care pleacă să caute vagonul de dormit, poate poate face rost de un loc. Pleacă trenul şi ajungem într-o gară dubioasă din Budapesta de unde se suie o tanti cu un câine care explica controlorului că a adormit în tren şi a ratat gara la care trebuia să coboare iniţial. Coboară şi ea destul de repede. La intrarea în Austria m-am întins şi eu să bag somn moment din care totul începe să fie într-o oarecare ceaţă. La un moment dat intră în compartiment 2 dubioşi, arabeţi sau ceva turci şi se aşează pe locurile de vizavi(eu dormeam întins pe 3 locuri). Dupa ceva timp îşi lasă în compartiment bagajele şi ies pe hol, după care dispar.(Tot ce vă povestesc aici sunt imagini din momentele în care mă trezeam ca să mă întorc pe partea cealaltă.) Urmatoarea imagine este cea a unui monitor sau a unui televizor pe scaunul de vizavi de capul meu.Am zis WTF şi am adormit din nou. Cum a ajuns acolo, habar nu am. După care ma trezesc din nou şi văd o geantă diplomat şi o sacoşă de rafie. Televizorul dispăruse. În compartiment dormea un tip extrem de dubios, la costum îmbracat, dar cam nespălat aşa. După asta mă trezesc la graniţa cu Germania cu controlorul în compartiment şi îi dau biletul. Tipul din compartiment se trezeşte şi intreabă cât mai este pâna în Linz.Controlorul îi răspunde că a trecut de vo 2 ore, aşa că tipul înjură şi se culcă la loc. Ma trezesc în gară în Miunhăn, îmi iau bagajul şi cobor. Tipul se trezeşte şi el după mine. În compartiment rămâne plasa de rafie cu ceva fire electrice în ea....Oare a cui o fi fost???
Ajung la cămin şi constat că un raft pe care îmi ţineam farfuriile şi cănile a fost eliberat şi dat altcuiva. Vorbesc cu administratorul, îmi caut toate cele, până la urma le găsesc, dar o cană, Dumnezeu să o odihnească, a dispărut. La dracu, acum trebe sa îmi spăl în fiecare zi cana de cafea!!!

Afară plouă, plouă, plouă...
oare ce fel de vreme este asta?