Întrucât dorinţa de merge pe munte era mare, cu mic, cu mare ne-am strâns să mai băgăm o tură de munte.
Aşa că am dat telefoane, am vorbit cu lumea şi am hotărât să mergem "La munte, vorba ceea, dăm un ban, da ştim că face".
Ne-am suit în Q7-le nostru alb(sub forma de personal CFR), am pus ochelarii de soare pe nas(deşi când am plecat din Braşov era noapte şi când am ajuns în Buşteni era ceaţă), am luat micu şi adidasul in picioare şi am pornit la drum.
Am inspirat aerul tare şi rece de la munte şi am început să urcăm. La fel cum au făcut şi predecesorii noştri pe traseul Jepilor Mici ne-am luat energizante, bere şi sacii de gunoi(plini) de acasă. Pe aceştia din urmă i-am abandonat chiar la începutul traseului, că doar deh, trebe să le arătăm celor "din provincie" ce înseamnă gunoi de Bucureşti. Ne-am hotărât să urcăm pe Jepii mici. Am citit numeroasele semne cu "Atenţie urs" şi ne-a părut tare rău că nu am întâlnit unul, să îi facem şi noi nişte poze şi să îl hrănim din mână. Asta e, poate altă dată. Am urcat puţin şi după ce am băgat cele două beri cărate cu noi ne-am prins că este tare greu la munte. Am aruncat dozele goale, că erau grele.Am ajuns totuşi la concluzia că se urcă destul de greu.
"Dar noi este jmecheri" zise unul din noi(eram mai puţin de 50),aşa că am baut energizantul pe nerăsuflate şi ne-am continuat drumul.Evident fără sticla în care a fost mirifica licoare.
"Greu la munte, frate, greu de tot". Văzand că transpiră tricourile noastre de nailon de firmă şi că începem să puţim, ne-am întors la cabină şi am urcat cu dânsa, doar nu suntem proşti să urcăm pe jos.
Din păcate a fost ceaţa(acum pe bune vorbind) şi nu am putut să vedem la distanţă mai mare de 70m în jurul nostru. Dar nu-i nimic, ne-am bucurat pe deplin de alte atracţii turistice, cum ar fi, peturile, sacii de gunoi, dozele de bere, sticlele de energizant. Ba chiar am văzut şi o bucată de linoleum(asta pe drumul de urcare). De asemenea ne-am întrebat cum este posibil să fi murit atâţia oameni pe traseu.
Am ajuns la cabina, am văzut ca este destul de scumpă, pana mea, eram cu ciuci(aşa o alint pe prietena mea) şi vorba ceea, o data o aduc la munte şi din nou vorba ceea, "dai un ban, dar ştii ca face"(ce poet sunt azi, vorbesc numai în maxime).
Şi dacă nu mai am bani de benzină la întoarcere, ce? Doar nu mi-am pus GPL degeaba pe Q7(am vazut poza, deci da, este posibil), apăs pe buton şi "ţaca paca" merge maşina mai departe.
"Vai fată" ce frumos este aici sus pe câmpia asta mare. Zici că eşti la noi "la pădure" numai ca eşti sus de tot. Şi este şi soare. Bine că am luat şi paharul ăsta cu noi, cumpăram o apă de la "butic", trebe să aibă "butic" aici sus şi mergem să vedem şi noi crucea aia mare, să le spunem şi noi prietenilor "de la oraş" unde am fost.
"Coaie, frate, mâncaţi-aş, ce mişto e aici". Dar nu mai car înapoi toate peturile si dozele astea. Oricum sunt goale. Le lăsăm aici, că doar deh, nu sunt eu fraierul să şi car înapoi ambalaje.
Ajungem frumos la cabana Caraiman, urcăm până la cruce. Din cauza ceţii nu reuşim să vedem absolut nimic. Sau cel puţin nimic natural, că peturi, bidoane şi doze de bere vedem din plin. Plecăm spre Babele pe Bulevardul din platou unde ne întalnim chiar şi cu oameni cu plase de plastic la ei. La un moment dat ne întâlnim cu două prezenţe atât de gingaşe şi suave încât ne speriem. Cele doua pitzi de mai sus, care nu au găsit buticul, dar totuşi mai aveau paharul la ele. Erau uşor deshidratate şi obosite. Se întrebau cât mai au de mers până la cruce. Le-am dat nişte apă şi am plecat mai departe.
Evident peturi şi doze la tot pasul.
Cred că am reuşit destul de bine să creionez persoanele care au lăsat acolo toate recipientele amintite mai sus. Am mai găsit o mătură şi un pliculeţ de ciocolată calda....nu ştiu cine naiba ar lăsa aşa ceva pe platou.
A şi încă ceva, în platou sus se vindea porumb......fiert şi copt....Am rămas fără cuvinte!
Oricum, una peste alta a fost chiar faină tura.
duminică, 27 septembrie 2009
marți, 15 septembrie 2009
Ioi, fute-m-aş
Voi începe acest post sub incidenţa acestei propoziţii exclamative: Ioi, fute-m-aş!!
De ce fac asta??Pentru ca aceasta este propoziţia care caracterizează cel mai bine tura din Piatra Craiului pe care am făcut-o vineri.
Voi încerca să redau cu cât mai mare acurateţe temporală si spaţială cele întamplate în acea fatidică zi de 11(care s-a prelungit şi în 12) septembrie.
Aşadar, să începem:
Part I: Ioi, fute-m-aş, ce chef am de munte.
Cam asta gândeam eu acum o săptămână pe vremea asta. Fără a ezita o clipa m-am hotărât să organizez o tură, nu foarte hardcore, dar totuşi destul de lungă încat să ne cadă puţin picioarele şi să o ţinem minte toată viaţa. După lungi şi dificile sfătuiri cu Seba, am ajuns la concluzia că ideea de a face toată creasta intr-o singură zi nu este una prea strălucită, aşa că am modificat traseul şi ne-am hotărât să facem numai creasta sudică.(De fapt nu a fost chiar o sfătuire, a fost mai degrabă Seba care a zis: "Bă, eşti nebun??E cam mult si nu prea avem cum să facem toată aia într-o zi". Şi dacă animalu de Seba zice că e prea mult atunci înseamna că e enorm de mult). Am pus status pe mess cu "Cine se bagă pe munte şi până joi la ora 10 dimineaţa eram trei oameni. Nu era o problemă, cu Seba mai mersesem o data numai noi doi, iar Deea mai fusese in Crai, deci daca vremea ţinea cu noi aveam să facem creasta sudică.
Part II: Ioi fute-m-as, ce mulţi suntem!(şi nu, nu sunt ironic când spun asta)
Şi dacă în 72 de ore se strânsesera 3 oameni, în urmatoarele 10 s-au mai strâns încă 5, astfel încat numărul total a ajuns la 8. Totul era stabilit, urma sa ne vedem de dimineaţă la ora 6 în gară ca să merem pe munte.
De aici voi încerca să fac o descriere cât mai succintă şi exactă a evenimentelor din dorinţa de a nu-mi plictisii şi aşa puţinii cititori: (orele sunt cu plus minus jumătate de ora, pentru că de multe ori timpul a părut că se dilată sau că se contractă)
Joi, ora 21:50 ->Boris si cu Lăpu fac mişto de mine că nu am mezeluri în frigider şi trebuie să mă duc să cumpăr, ca să am ce să pun pe senvişuri(Important de tinut minte)
Joi, ora 22:15 -> eu şi cu Kişpi plecăm din bodegă să fac eu cumpărături şi Kişpi să mă asiste.
Joi, ora 23:00 ->Am ajuns acasă şi am început să fac bagajul
Vineri, ora 0:00 -> am terminat bagajul cu tot cu senvişuri
Vineri, ora 0:15 ->mă bag în pat şi iau blană
Vineri, ora 1:00 -> Pleacă Boris şi cu Lăpu din bodegă
Vineri, ora 2:00 -> Boris se ceartă cu mama lui că de ce pleacă de acasă tocmai de ziua lui
Vineri, candva intre ora 3:00 si 4:00-> al nostru Chuck Borris nu doarme, ci veghează între 45 şi 0 minute, dar cu siguranţă nu mai mult.Timpul nu este important.
Vineri, pe la 5:00 fara-> Boris constată că are în frigider numai conserve de peşte şi Lapu că are numai parizer(Na mă, să mai faceţi mişto de mine că mă duc la cumpărături)
Part III: Ioi fute-m-aş, ce devreme este.
Vineri, ora 4:51 mă trezesc de bună voie şi nesilit de nimeni
Vineri, ora 4:55 îmi sună ceasu şi mă dau jos din pat
Vineri, ora 5:10 sunt gata imbrăcat şi împachetat("La dracu, stiam ca pot sa dorm mai mult").
Vineri, ora 5:11 Lăpu îşi trezeşte părinţii din somn şi îi întreabă unde este un rucsac de munte, pentru că el îl are pe al lui la Cluj.
Vineri, ora 5:30 ajung în dreptul geamului lui Kişpi şi mă uit la el cum aleargă prin casă şi îşi face bagaju.
Vineri, ora 5 35 ajunge şi Boris cu o sticlă de Cola şi cu vechiul lui rucsac de munte(state-of-the art anii 80) şi începem să facem mişto de Kişpi.
Vineri ora 5:40 ne întâlnim cu toţii şi plecăm spre staţie
Vineri, ora 5:42 trece autobuzul prin faţa noastră. Îl înjurăm pe Kişpi că a întârziat
VIneri, ora 5:45 "Buna dimineaţa, o maşina în staţie la Dramatic vă rog"
Vineri, ora 5:53 Işi bat ăştia joc de mine că nu ştiu că s-a modificat felul în care intră taxiurile în gară şi îl întreb pe şofer de ce nu ne duce la gară şi ne duce undeva în spatele gării.
Vineri, ora 5:55 ne întâlnim cu Seba, ne luam apă şi ne suim în tren
Vineri ora 6:10 -> pleacă trenul şi ne uităm în cele două carţi despre Piatra Craiului pe care le avem la noi. Una era din 1947 şi a doua din 1970 toamna. Extrem de amuzant a fost faptul că într-una se vorbea cu termeni de genu "Noul refugiu, există un tren" şi în cea de-a doua "fostul refugiu sau fostul tren ". Astfel ne-am edificat cu privire la acurateţea celor două carţi.
ora 7:20, ne întâlnim cu toţii şi numărul nostru creşte la 8
Vineri, ora 7:50 facem autostopul şi ne suim în remorca unui camion de transportat lemne care mergea să mai valorifice puţin lemnul din pădurile noastre de conifer.
De asemenea la aceasta oră, câinele care s-a ataşat de noi începe să alerge după camion.
8:40 câinele a obosit şi a renunţat.
Ora 8:50 ajungem la Plaiu Foii şi Boris vrea să bea o cafea.
Ora 8:51 Boris împreună cu toată lumea din cabană o caută pe recepţioneră dar nimeni nu o gaseşte.
ora 8:52 Boris furgăseşte un pachet de gumă de mestecat
Ora 9:10 Bălosu(un câine de la cabana) fură un chocapic de la Sânziana, îl scoate din ambalaj şi îl mănâncă.
ora 9:15 plecăm spre creastă
Part IV: Ioi fute-m-aş, ce fain e
Da într-adevăr se vedea foarte foarte fain toată creasta Pietrei Craiului
Part V: Ioi fute-m-aş, mai e mult de urcat??
Pe la 10 avem sentimentul că suntem urmăriţi de câini şi că aceştia folosesc o tactică de învăluire pentru a ne captura şi a ne fura mâncarea.
Ora 10 si ceva ajungem la refugiul Şpirla unde noi baieţii le facem un cadou fetelor: Ne dăm tricourile jos şi ne etalăm după caz, muşchii, pietul păros, buricul nespălat, colacii de pe burta, etc. Fetele nu au obiectat deci inseamnă că le-a placut cadoul. Oricum la cât de facuţi suntem, sunt convins că imaginea noastră fără tricou le-a dat forţa să meargă mai departe.
Ora 10 si ceva, mai tarziu: Vrem să plecăm dar Boris nu işi găseşte tricoul. Îl caută şi până la urma îl găseşte aruncat în spatele unor urzici. Nimeni cu ştie cum a ajuns acolo tricoul, fapt ce nu l-a impiedicat totuşi pe Boris sa îi dea lui Kişpi vreo două bucăţi urmate de câteva înjurături.
Ora 11: Conştientizăm deja că grupul nostru s-a extins la 10. Cei doi nou-veniţi erau Marian Iordănescu si Vulpiţa, doi câini ai pădurii.
Intre 11 si 14: Urcăm, înjurăm, Ioi fute-m-aş ce fain este, urcăm, încercăm să gonim câinii dar degeaba, urcăm, traspirăm, ne arde soarele pe faţă, urcăm, ne place foarte mult ceea ce vedem, obosim, sperăm că am scăpat de câini dar 5 minute mai târziu apar miraculos în faţa noastră, urcăm, mai facem o pauză, Ioi fute-m-aş ce fain e, ajungem sus în creastă.
Ora 14:15 Plecam spre varf, in numar de 7, Boris, Sânzi si Marian rămân la refugiu.
Ora 14:20 Ajungem pe vârf si ne pozăm, long live hi-5.
Ora 14:25 Se ascund aparatele foto şi fetele cu Seba şi vulpiţa pleacă înapoi spre refugiul Grind.
Ora 14:27 Trei cretini la bustul gol, cu pantalonii în vine şi cu sula pe afară urlă cât îi ţin plămânii, fiecare din ei fixând câte un punct cardinal.
ora 14:27:05 se întorc fetele, speriate de ţipete, văd trei funduri păroase işi fac cruce şi merg mai departe
ora 14:28 fiecare din cei trei cretini îşi bifează pe lista cu lucruri de făcut în viata înca un lucru.
Part VI, Ioi fute-m-aş, ce fain e in creastă
14:35 Constatăm că nu prea mai avem apă
ora 14:45 Plecăm şi începem treseul de creastă
ora 14:48 Îl înjurăm pe Boris că a pierdut marcajul(cât de greu poate să fie să pierzi un marcaj in creasta??) şi ne întoarcem să îl găsim din nou
ora 14:50 Varful Grind, picioarele mele rămân aici, refuzând să mai meargă. Totuşi, eu le iau, le bag in rucsac şi îmi continuu drumul.
ora 17 Vedem capre negre şi stăm şi ne uităm ca proştii la ele. Rămânem fără apă
ora 18 plus minus, Ajungem in Şaua Funduri şi ne pregătim de coborâre.
Ora 18 si ceva Era să îi dau vo 2 pietre Sânzianei în cap, din fericire acestea au trecut milimetric pe lângă ea.
Part VII, Ioi,fute-m-aş, dacă vine ursu?
ora 19 si ceva Intrăm in pădure şi începem să coborâm. Rămânem fără fructe şi alte kestii din care s-ar mai putea stoarce nişte apă
ora 20 Soarele a apus şi noi înca merem prin pădure. În pădure vedem pe copaci plăcuţe pe care erau pictate labe de urs(Atenţie, nu vedem urme de labă de urs).
Aproape intuneric: Grăbim pasul şi începem să cântăm cântece de război.
Ora 20 si ceva, toate animalele din pădure se cacă pe ele de frică din cauza Puilor de lei, născuţi între Steagu si Schei.
ora 20 si ceva mai mult. Ieşim într-o poieniţă şi o urmăm până ajungem în drumul forestier.
Part VIII, Ioi fute-m-aş, mult mai avem de mers prin Sătic
Ora 21, ajungem la nişte oameni care făceau brânză şi ne dau apa cu gust de brânză. Îi întrebăm cât mai avem până în Podu Dambovitei şi ei ne spun că vo 12km. Bem toată apa şi ne continuam drumul.
Ora 21:30 Avem semnal pe orange şi încerc să îl sun pe văru-miu. El nu răspunde.
Ora 22 Meciul cu FC Brasov a început şi noi nu avem unde să îl vedem.
Vorbim cu diverşi oameni din diverse curţi şi toţi ne zic că exista o pensiune la 2 km de mers. Mergem 2, 3, 6, 7 km şi nu găsim pensiunea.
Între timp pe la 10 mă sună văru-miu şi îmi spune că la ora aia pleacă din Bucureşti şi că vine să ne ia. Ne băgăm picioarele şi ne aşezăm să mâncăm şi să bem nişte whiskey.
Din acest moment nu a mai contat ora pentru că eram deja mult prea rupţi de oboseală. Cu toţii eram pe pilot automat, Boris mergea pe jantă, pentru că a facut pană la cauciuc, pe Kişpi îl durea glezna din motive necunoscute chiar şi medicilor, pe Lăpu îl ardeau tălpile, pe ne-omul de Seba nu îl durea nimic şi voia să alerge, eu înjuram că mi-am luat rucsac atât de greu şi mă dureau acum umerii, fetele cântau cântece dubioase, se enervau sau tăceau. De remarcat este faptul că şi în aceste momente de răstrişte am reusit să nu ne certăm şi să mergem mai departe pentru că pe toţi ne mâna un ţel comun. Acela de a bea o BERE.
înainte însă de a ne atinge acest ţel, s-a făcut ora 12 şi i-am cântat lui Boris "La mulţi ani", în mijlocul drumului, cu un camion de lemne îndreptându-se spre noi. Am reuşit să terminăm la fix cântecul şi să ne dăm din faţa camionului.
La vo 3 km de Podu Dâmboviţei am găsit o pensiune de unde am cumpărat BERE şi ne-am pus pe izopren în faţa gardului şi am băut. De comun acord am stabilit că a fost cea mai bună BERE băută în viaţa noastră, o BERE absolut orgasmică.
Cu forţe noi şi extrem de optimişti(Sau poate amorţiţi de la licoarea minunată) ne-am continuat drumul. Cam la 2 km de Podu Dâmboviţei ajunge vărul meu să ne ia cu 2 maşini(evident nu amândoua conduse de el) şi reuşim incredibila performanţa de ajunge în Rucăr la ora 2 noaptea cu tot cu câini(aceştia au alergat cam 5 km pe şosea după maşină). Şi dacă tot era atât de târziu, am zis măcar să facem 24 de ore nedormite, din care 16 de mers pe munte. Pe la 5 şi 20 ne-am dus cu toţii la somn, absolut morţi de oboseală dar extrem de fericiţi.
Part IX, Ioi, fute-m-aş, ce mă dor picioarele şi ce febră musculară am. No Comment
Şi aseară am aflat inca ceva foarte tare:
Part X, Ioi, fute-m-aş, Vulpitza s-a intors s-a Rucăr
The end
Celor cărora nu le-a ajuns şi vor mai mult, aici sunt două linkuri către alte povestiri:
http://inushk.blogspot.com/2009/09/un-entry-care-merita-cuvinte.html
http://deea-niti.blogspot.com/2009/09/in-piatra-craiului-plecat-am-iara.html
De ce fac asta??Pentru ca aceasta este propoziţia care caracterizează cel mai bine tura din Piatra Craiului pe care am făcut-o vineri.
Voi încerca să redau cu cât mai mare acurateţe temporală si spaţială cele întamplate în acea fatidică zi de 11(care s-a prelungit şi în 12) septembrie.
Aşadar, să începem:
Part I: Ioi, fute-m-aş, ce chef am de munte.
Cam asta gândeam eu acum o săptămână pe vremea asta. Fără a ezita o clipa m-am hotărât să organizez o tură, nu foarte hardcore, dar totuşi destul de lungă încat să ne cadă puţin picioarele şi să o ţinem minte toată viaţa. După lungi şi dificile sfătuiri cu Seba, am ajuns la concluzia că ideea de a face toată creasta intr-o singură zi nu este una prea strălucită, aşa că am modificat traseul şi ne-am hotărât să facem numai creasta sudică.(De fapt nu a fost chiar o sfătuire, a fost mai degrabă Seba care a zis: "Bă, eşti nebun??E cam mult si nu prea avem cum să facem toată aia într-o zi". Şi dacă animalu de Seba zice că e prea mult atunci înseamna că e enorm de mult). Am pus status pe mess cu "Cine se bagă pe munte şi până joi la ora 10 dimineaţa eram trei oameni. Nu era o problemă, cu Seba mai mersesem o data numai noi doi, iar Deea mai fusese in Crai, deci daca vremea ţinea cu noi aveam să facem creasta sudică.
Part II: Ioi fute-m-as, ce mulţi suntem!(şi nu, nu sunt ironic când spun asta)
Şi dacă în 72 de ore se strânsesera 3 oameni, în urmatoarele 10 s-au mai strâns încă 5, astfel încat numărul total a ajuns la 8. Totul era stabilit, urma sa ne vedem de dimineaţă la ora 6 în gară ca să merem pe munte.
De aici voi încerca să fac o descriere cât mai succintă şi exactă a evenimentelor din dorinţa de a nu-mi plictisii şi aşa puţinii cititori: (orele sunt cu plus minus jumătate de ora, pentru că de multe ori timpul a părut că se dilată sau că se contractă)
Joi, ora 21:50 ->Boris si cu Lăpu fac mişto de mine că nu am mezeluri în frigider şi trebuie să mă duc să cumpăr, ca să am ce să pun pe senvişuri(Important de tinut minte)
Joi, ora 22:15 -> eu şi cu Kişpi plecăm din bodegă să fac eu cumpărături şi Kişpi să mă asiste.
Joi, ora 23:00 ->Am ajuns acasă şi am început să fac bagajul
Vineri, ora 0:00 -> am terminat bagajul cu tot cu senvişuri
Vineri, ora 0:15 ->mă bag în pat şi iau blană
Vineri, ora 1:00 -> Pleacă Boris şi cu Lăpu din bodegă
Vineri, ora 2:00 -> Boris se ceartă cu mama lui că de ce pleacă de acasă tocmai de ziua lui
Vineri, candva intre ora 3:00 si 4:00-> al nostru Chuck Borris nu doarme, ci veghează între 45 şi 0 minute, dar cu siguranţă nu mai mult.Timpul nu este important.
Vineri, pe la 5:00 fara-> Boris constată că are în frigider numai conserve de peşte şi Lapu că are numai parizer(Na mă, să mai faceţi mişto de mine că mă duc la cumpărături)
Part III: Ioi fute-m-aş, ce devreme este.
Vineri, ora 4:51 mă trezesc de bună voie şi nesilit de nimeni
Vineri, ora 4:55 îmi sună ceasu şi mă dau jos din pat
Vineri, ora 5:10 sunt gata imbrăcat şi împachetat("La dracu, stiam ca pot sa dorm mai mult").
Vineri, ora 5:11 Lăpu îşi trezeşte părinţii din somn şi îi întreabă unde este un rucsac de munte, pentru că el îl are pe al lui la Cluj.
Vineri, ora 5:30 ajung în dreptul geamului lui Kişpi şi mă uit la el cum aleargă prin casă şi îşi face bagaju.
Vineri, ora 5 35 ajunge şi Boris cu o sticlă de Cola şi cu vechiul lui rucsac de munte(state-of-the art anii 80) şi începem să facem mişto de Kişpi.
Vineri ora 5:40 ne întâlnim cu toţii şi plecăm spre staţie
Vineri, ora 5:42 trece autobuzul prin faţa noastră. Îl înjurăm pe Kişpi că a întârziat
VIneri, ora 5:45 "Buna dimineaţa, o maşina în staţie la Dramatic vă rog"
Vineri, ora 5:53 Işi bat ăştia joc de mine că nu ştiu că s-a modificat felul în care intră taxiurile în gară şi îl întreb pe şofer de ce nu ne duce la gară şi ne duce undeva în spatele gării.
Vineri, ora 5:55 ne întâlnim cu Seba, ne luam apă şi ne suim în tren
Vineri ora 6:10 -> pleacă trenul şi ne uităm în cele două carţi despre Piatra Craiului pe care le avem la noi. Una era din 1947 şi a doua din 1970 toamna. Extrem de amuzant a fost faptul că într-una se vorbea cu termeni de genu "Noul refugiu, există un tren" şi în cea de-a doua "fostul refugiu sau fostul tren ". Astfel ne-am edificat cu privire la acurateţea celor două carţi.
ora 7:20, ne întâlnim cu toţii şi numărul nostru creşte la 8
Vineri, ora 7:50 facem autostopul şi ne suim în remorca unui camion de transportat lemne care mergea să mai valorifice puţin lemnul din pădurile noastre de conifer.
De asemenea la aceasta oră, câinele care s-a ataşat de noi începe să alerge după camion.
8:40 câinele a obosit şi a renunţat.
Ora 8:50 ajungem la Plaiu Foii şi Boris vrea să bea o cafea.
Ora 8:51 Boris împreună cu toată lumea din cabană o caută pe recepţioneră dar nimeni nu o gaseşte.
ora 8:52 Boris furgăseşte un pachet de gumă de mestecat
Ora 9:10 Bălosu(un câine de la cabana) fură un chocapic de la Sânziana, îl scoate din ambalaj şi îl mănâncă.
ora 9:15 plecăm spre creastă
Part IV: Ioi fute-m-aş, ce fain e
Da într-adevăr se vedea foarte foarte fain toată creasta Pietrei Craiului
Part V: Ioi fute-m-aş, mai e mult de urcat??
Pe la 10 avem sentimentul că suntem urmăriţi de câini şi că aceştia folosesc o tactică de învăluire pentru a ne captura şi a ne fura mâncarea.
Ora 10 si ceva ajungem la refugiul Şpirla unde noi baieţii le facem un cadou fetelor: Ne dăm tricourile jos şi ne etalăm după caz, muşchii, pietul păros, buricul nespălat, colacii de pe burta, etc. Fetele nu au obiectat deci inseamnă că le-a placut cadoul. Oricum la cât de facuţi suntem, sunt convins că imaginea noastră fără tricou le-a dat forţa să meargă mai departe.
Ora 10 si ceva, mai tarziu: Vrem să plecăm dar Boris nu işi găseşte tricoul. Îl caută şi până la urma îl găseşte aruncat în spatele unor urzici. Nimeni cu ştie cum a ajuns acolo tricoul, fapt ce nu l-a impiedicat totuşi pe Boris sa îi dea lui Kişpi vreo două bucăţi urmate de câteva înjurături.
Ora 11: Conştientizăm deja că grupul nostru s-a extins la 10. Cei doi nou-veniţi erau Marian Iordănescu si Vulpiţa, doi câini ai pădurii.
Intre 11 si 14: Urcăm, înjurăm, Ioi fute-m-aş ce fain este, urcăm, încercăm să gonim câinii dar degeaba, urcăm, traspirăm, ne arde soarele pe faţă, urcăm, ne place foarte mult ceea ce vedem, obosim, sperăm că am scăpat de câini dar 5 minute mai târziu apar miraculos în faţa noastră, urcăm, mai facem o pauză, Ioi fute-m-aş ce fain e, ajungem sus în creastă.
Ora 14:15 Plecam spre varf, in numar de 7, Boris, Sânzi si Marian rămân la refugiu.
Ora 14:20 Ajungem pe vârf si ne pozăm, long live hi-5.
Ora 14:25 Se ascund aparatele foto şi fetele cu Seba şi vulpiţa pleacă înapoi spre refugiul Grind.
Ora 14:27 Trei cretini la bustul gol, cu pantalonii în vine şi cu sula pe afară urlă cât îi ţin plămânii, fiecare din ei fixând câte un punct cardinal.
ora 14:27:05 se întorc fetele, speriate de ţipete, văd trei funduri păroase işi fac cruce şi merg mai departe
ora 14:28 fiecare din cei trei cretini îşi bifează pe lista cu lucruri de făcut în viata înca un lucru.
Part VI, Ioi fute-m-aş, ce fain e in creastă
14:35 Constatăm că nu prea mai avem apă
ora 14:45 Plecăm şi începem treseul de creastă
ora 14:48 Îl înjurăm pe Boris că a pierdut marcajul(cât de greu poate să fie să pierzi un marcaj in creasta??) şi ne întoarcem să îl găsim din nou
ora 14:50 Varful Grind, picioarele mele rămân aici, refuzând să mai meargă. Totuşi, eu le iau, le bag in rucsac şi îmi continuu drumul.
ora 17 Vedem capre negre şi stăm şi ne uităm ca proştii la ele. Rămânem fără apă
ora 18 plus minus, Ajungem in Şaua Funduri şi ne pregătim de coborâre.
Ora 18 si ceva Era să îi dau vo 2 pietre Sânzianei în cap, din fericire acestea au trecut milimetric pe lângă ea.
Part VII, Ioi,fute-m-aş, dacă vine ursu?
ora 19 si ceva Intrăm in pădure şi începem să coborâm. Rămânem fără fructe şi alte kestii din care s-ar mai putea stoarce nişte apă
ora 20 Soarele a apus şi noi înca merem prin pădure. În pădure vedem pe copaci plăcuţe pe care erau pictate labe de urs(Atenţie, nu vedem urme de labă de urs).
Aproape intuneric: Grăbim pasul şi începem să cântăm cântece de război.
Ora 20 si ceva, toate animalele din pădure se cacă pe ele de frică din cauza Puilor de lei, născuţi între Steagu si Schei.
ora 20 si ceva mai mult. Ieşim într-o poieniţă şi o urmăm până ajungem în drumul forestier.
Part VIII, Ioi fute-m-aş, mult mai avem de mers prin Sătic
Ora 21, ajungem la nişte oameni care făceau brânză şi ne dau apa cu gust de brânză. Îi întrebăm cât mai avem până în Podu Dambovitei şi ei ne spun că vo 12km. Bem toată apa şi ne continuam drumul.
Ora 21:30 Avem semnal pe orange şi încerc să îl sun pe văru-miu. El nu răspunde.
Ora 22 Meciul cu FC Brasov a început şi noi nu avem unde să îl vedem.
Vorbim cu diverşi oameni din diverse curţi şi toţi ne zic că exista o pensiune la 2 km de mers. Mergem 2, 3, 6, 7 km şi nu găsim pensiunea.
Între timp pe la 10 mă sună văru-miu şi îmi spune că la ora aia pleacă din Bucureşti şi că vine să ne ia. Ne băgăm picioarele şi ne aşezăm să mâncăm şi să bem nişte whiskey.
Din acest moment nu a mai contat ora pentru că eram deja mult prea rupţi de oboseală. Cu toţii eram pe pilot automat, Boris mergea pe jantă, pentru că a facut pană la cauciuc, pe Kişpi îl durea glezna din motive necunoscute chiar şi medicilor, pe Lăpu îl ardeau tălpile, pe ne-omul de Seba nu îl durea nimic şi voia să alerge, eu înjuram că mi-am luat rucsac atât de greu şi mă dureau acum umerii, fetele cântau cântece dubioase, se enervau sau tăceau. De remarcat este faptul că şi în aceste momente de răstrişte am reusit să nu ne certăm şi să mergem mai departe pentru că pe toţi ne mâna un ţel comun. Acela de a bea o BERE.
înainte însă de a ne atinge acest ţel, s-a făcut ora 12 şi i-am cântat lui Boris "La mulţi ani", în mijlocul drumului, cu un camion de lemne îndreptându-se spre noi. Am reuşit să terminăm la fix cântecul şi să ne dăm din faţa camionului.
La vo 3 km de Podu Dâmboviţei am găsit o pensiune de unde am cumpărat BERE şi ne-am pus pe izopren în faţa gardului şi am băut. De comun acord am stabilit că a fost cea mai bună BERE băută în viaţa noastră, o BERE absolut orgasmică.
Cu forţe noi şi extrem de optimişti(Sau poate amorţiţi de la licoarea minunată) ne-am continuat drumul. Cam la 2 km de Podu Dâmboviţei ajunge vărul meu să ne ia cu 2 maşini(evident nu amândoua conduse de el) şi reuşim incredibila performanţa de ajunge în Rucăr la ora 2 noaptea cu tot cu câini(aceştia au alergat cam 5 km pe şosea după maşină). Şi dacă tot era atât de târziu, am zis măcar să facem 24 de ore nedormite, din care 16 de mers pe munte. Pe la 5 şi 20 ne-am dus cu toţii la somn, absolut morţi de oboseală dar extrem de fericiţi.
Part IX, Ioi, fute-m-aş, ce mă dor picioarele şi ce febră musculară am. No Comment
Şi aseară am aflat inca ceva foarte tare:
Part X, Ioi, fute-m-aş, Vulpitza s-a intors s-a Rucăr
The end
Celor cărora nu le-a ajuns şi vor mai mult, aici sunt două linkuri către alte povestiri:
http://inushk.blogspot.com/2009/09/un-entry-care-merita-cuvinte.html
http://deea-niti.blogspot.com/2009/09/in-piatra-craiului-plecat-am-iara.html
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
