Mecanică cuantică. Inginerii ştiu de ce!

Ştiaţi că dacă Pământul ar fi din diamant, ar avea un singur electron liber? Now that is something!

Informaţie utilă

Dacă dai scroll în jos va începe să cânte cobzarul pe nume Ningia. Sau dacă ai rezoluţie obscenă la calculator înseamnă că a început deja să cânte.

joi, 22 octombrie 2009

După cum ziceam, mare-i grădina Domnului

De mult timp aştept să scriu acest post, dar din păcate(sau din fericire, nu ştiu sigur) acesta este probabil singurul post la care a trebuit să mă şi documentez în prealabil şi nu am putut să scriu din puţul mic şi negru al gândirii mele.
Despre ce este vorba?
Să vă explic, după cum aţi remarcat probabil de ceva timp, în partea dreaptă a blogului este o listă, unde apare, cine a intrat(adică din ce oraş şi de pe ce site). Iar dacă dau click pe link-ul cu "Watch in real-time" pot să văd, dacă este vorba despre o persoană care a intrat de pe google, ce a căutat persoana respectivă de a ajuns la mine pe blog. Intrucât am avut mirificul post cu Piatra Craiului, al cărui motto a fost "ioi fute-m-aş", cuvinte precum fut, fute, futut, etc nu au putut să lipsească. Nu mare mi-a fost suprinderea când, am văzut ce caută lumea pe google.

În primul rând să vorbim despre categoria oamenilor culţi, care se documenteaza pentru lucrări ştiiţifice. Respectivul din Bacău voia să ştie de exemplu:

Bacau arrived from google.ro on "Part II: Return of the blog: Ioi, fute-m-aş" by searching for cat poti fute intr-o zi.

O iniţiativă lăudabilă, trebuie să recunosc. Acum că se intreabă el, parcă mă face şi pe mine curios. Mă întreb totuşi, când pune înterbarea aşa, oare la ce se referă? Oare "Cât poţi fute într-o zi..."
a) femei? Dacă ai bani destui, câte vrei tu
b) la prietena ta? Nu stiu, întrab-o pe ea, nu căuta pe google
c) animale domestice? Pâna te atacă. Which reminds me(atenţie ce faţa are câinele din poză). CLICK AICI
d) gaura din perete(doar fiecare are o gaură în perete, nu?) Cât vrei tu
Iar dacă întrebarea se referă numai la propria persoană, atunci ce să zic, baftă la încercat şi distracţie maximă.

Iar în ceea ce priveşte această întrebare:

Orhei arrived from google.md on "Part II: Return of the blog: Ioi, fute-m-aş" by searching for cine se fute cel mai mult.

nu pot decât să sugerez că poate nu este tocmai bine formulată. Adică, stim cu toţii că atâta timp cât există bani, oamenii o să îi bage şi în cercetare. Câteodată te doare capul ce studii se fac, dar in vecii vecilor nu o să se intituleze un studiu:
Cine se fute cel mai mult? stiam că leul are nişte performanţe absolut notabile.

Că tot veni, vorba de animale, atunci propun să rămânem în acest regn.

Bucharest, Bucuresti arrived from google.ro on "Part II: Return of the blog: Ioi, fute-m-aş" by searching for sa fute cu cainele.

Iasi arrived from google.ro on "Part II: Return of the blog: Ioi, fute-m-aş" by searching for betiv futut de caine.

Prima ca prima, să zicem că a fost undeva un chef, la care s-a îmbătat unul rău rău de tot şi a rezolvat un câine. Şi e clar că persoana respectivă a avut şi prieteni care s-au asigurat ca filmuleţul să ajungă pe net, dar de ce te-ar interesa pe tine, un om din afara grupului, să vezi aşa ceva. Că există filmuleţe în care oameni respectabili vorbesc cu câinii şi li se pare că acesştia îi sfidează, când săracul câine nu a făcea altceva decât să stea unde a fost pus....(în pat), este cu totul altceva. Nu voi intra în detalii.

Din fericire trecem şi la lucruri oarecum mai normale...subliniem oarecum.

Bucharest, Bucuresti arrived from google.ro on "Part II: Return of the blog: Ioi, fute-m-aş" by searching for cea mai buna fata de futut.

Da, să zicem că este o informaţie utilă, cine nu ar vrea să ştie? Şi totuşi, dacă ai ştii, la ce te-ar ajuta? Adică probabil că, dacă s-ar fi făcut un asemenea clasament(nici măcar nu vreau să mă gândesc la metodele de evaluare şi la felul în care s-a ales juriul) oricum ai da probabil de numele unei tipe oarecare, la care nu prea poţi ajunge pentru că locuieşte te miri în ce sat dubios din Tibet.

După care mai sunt oamenii, care vor să se fută, dar nu prea ştiu cum să caute. Să vă arăt:

Madrid arrived from google.es on "Part II: Return of the blog: Ioi, fute-m-aş" by searching for ceva de futut.

Bucharest, Bucuresti arrived from google.ro on "Part II: Return of the blog: Ioi, fute-m-aş" by searching for mas fute.

Bucharest, Bucuresti arrived from google.ro on "Part II: Return of the blog: Ioi, fute-m-aş" by searching for m-as fute cu toti.

Straoane, Vrancea arrived from google.ro on "Part II: Return of the blog: Ioi, fute-m-aş" by searching for funduri de futut.

Primul vrea doar ceva. Oare ce se aştepta să gasească??Imaginaţi-vă totuşi dezamăgirea lui când ar găsi un anunţ: Ne pare rău, azi avem doar altceva de futut.

Al doilea cred că nu are prieteni, deci rămâne o singură persoană căreia să se împărtăşească: internetul.

Pe al treilea nu îl înţeleg. Deşi acum că mă gândesc, acesta că este răspunsul la înterbarea: cine se fute cel mai mult.

Un alt motiv de curiozitate în rândul celor care navigheaza pe google este somnul şi posibilităţile pe care le oferă el. De exemplu:

Abrud, Alba arrived from search.conduit.com on "Part II: Return of the blog: Ioi, fute-m-aş" by searching for o fute in somn.

Constanta arrived from google.ro on "Part II: Return of the blog: Ioi, fute-m-aş" by searching for luata din somn si fututa.

Că o fute în somn, no, fiecare cu fetişurile lui, totuşi, oare chiar e atât de placut să zacă aia acolo fără să se mişte? Primeşti bonus dacă sforăie? Ce dracu trebe să îi faci ca să nu se trezească?

Şi în al doilea rând, dacă o iei din somn, unde o duci?

Cred că am găsit răspunsul: în pădure!!!!

Madrid arrived from google.es on "Part II: Return of the blog: Ioi, fute-m-aş" by searching for futi prin padure.

Slobozia, Ialomita arrived from google.ro on "Part II: Return of the blog: Ioi, fute-m-aş" by searching for fata din bucurestti fututa in padure.

De ce ai vrea să vezi aşa ceva???? De ce te-ar interesa? Oh well, să mergem mai departe cu o mică pauza non-sexuală:

Ocna Mures, Alba arrived from google.ro on "Part II: Return of the blog: Ioi, fute-m-aş" by searching for ioi nu mai da.

Cât de lemn trebuie să fii să ai impresia că te bate google-ul.....Nu NU NU NU !!!!


Acum că am încheiat această categorie, să trecem la următoarea. Deja intrăm în chestii mai bolnave, deci dacă sunteţi pudici, poate ar trebui să vă opriţi aici.

De ce ar vrea cineva să vadă aşa ceva:

Craiova, Dolj arrived from google.ro on "Part II: Return of the blog: Ioi, fute-m-aş" by searching for fata care a fost luata cu forta sa se futa .

Acum cât se poate de serios!!!!

Şi am păstrat the best for last:

Bucharest, Bucuresti arrived from google.ro on "Part II: Return of the blog: Ioi, fute-m-aş" by searching for ma-sa o fute pe fie-sa.

Mi-e rău.....Sunt absolut oripilat!

Acum că am scris asta sunt convins că o să mă crucesc şi mai mult, că am acoperit un spectru mai larg de cuvinte. Deci vă voi ţine la curent.

marți, 13 octombrie 2009

Înapoi la mâncătorii de Wurst

Ca in fiecare an, vine şi momentul întoarcerii pe meleaguri străine, un moment, trebuie să recunosc nu neapărat plăcut. La început cel puţin, până când mă obişnuiesc din nou cu mentalitatea de aici.
Totuşi această întoarcere este marcată de un mare eveniment. Un eveniment atât de trist, incât aproape că m-aş pune în faţa oglinzii şi aş începe să mă bat. Da, dragii mei, mirificul meu coleg de cămin, persoana care mă fascina într-un mod cât se poate de nesănătos, Dominik, s-a mutat. Nooooooo!!!! Voi începe astfel anul întâi A.D.(Anno DominiK).

În altă ordine de idei, drumul de întoarcere a fost aproape lipsit de peripeţii. Adică nu s-a mai întâmplat nimic atât de hardcore ca greva din primăvara sau lipsa zborului cu care trebuia să mă întorc în iarna. De aceea aş vrea să mulţumesc în primul rând CFR-ului şi noii politici de firma: "Decât să nu ajungi deloc la destinaţie, mai bine să meargă trenul încet". Atât de încet încât să poţi număra toate peturile de pe marginea şinei şi conductorul să poată opri trenul în maxim 25 de metri, în cazul în care vede că şuruburile de la şină lipsesc. De întârziere nici nu mai vreau să vorbesc. Foarte tare a fost momentul în care se aude o bubuitura sinistră, de am zis că s-a rupt trenul în două, după care văd cum trec pe lângă gara din Boju. Din fericire trenul a putut să îşi continue plimbarea spre Oradea.

În ceea ce priveste drumul între Oradea si Miunhăn, acesta a fost de aproximativ 14 ore, dintre care 3 au fost petrecute în mirifica gară din Budapesta. O gara foarte frumoasă, păcat că era gol, frig şi groază.
După ce m-am suit în tren vine în compartiment un tip care constată stupefiat că nu e vagon de dormit, după care se întreabă dacă poate să doarmă pe raftul de bagaje, după care pleacă să caute vagonul de dormit, poate poate face rost de un loc. Pleacă trenul şi ajungem într-o gară dubioasă din Budapesta de unde se suie o tanti cu un câine care explica controlorului că a adormit în tren şi a ratat gara la care trebuia să coboare iniţial. Coboară şi ea destul de repede. La intrarea în Austria m-am întins şi eu să bag somn moment din care totul începe să fie într-o oarecare ceaţă. La un moment dat intră în compartiment 2 dubioşi, arabeţi sau ceva turci şi se aşează pe locurile de vizavi(eu dormeam întins pe 3 locuri). Dupa ceva timp îşi lasă în compartiment bagajele şi ies pe hol, după care dispar.(Tot ce vă povestesc aici sunt imagini din momentele în care mă trezeam ca să mă întorc pe partea cealaltă.) Urmatoarea imagine este cea a unui monitor sau a unui televizor pe scaunul de vizavi de capul meu.Am zis WTF şi am adormit din nou. Cum a ajuns acolo, habar nu am. După care ma trezesc din nou şi văd o geantă diplomat şi o sacoşă de rafie. Televizorul dispăruse. În compartiment dormea un tip extrem de dubios, la costum îmbracat, dar cam nespălat aşa. După asta mă trezesc la graniţa cu Germania cu controlorul în compartiment şi îi dau biletul. Tipul din compartiment se trezeşte şi intreabă cât mai este pâna în Linz.Controlorul îi răspunde că a trecut de vo 2 ore, aşa că tipul înjură şi se culcă la loc. Ma trezesc în gară în Miunhăn, îmi iau bagajul şi cobor. Tipul se trezeşte şi el după mine. În compartiment rămâne plasa de rafie cu ceva fire electrice în ea....Oare a cui o fi fost???
Ajung la cămin şi constat că un raft pe care îmi ţineam farfuriile şi cănile a fost eliberat şi dat altcuiva. Vorbesc cu administratorul, îmi caut toate cele, până la urma le găsesc, dar o cană, Dumnezeu să o odihnească, a dispărut. La dracu, acum trebe sa îmi spăl în fiecare zi cana de cafea!!!

Afară plouă, plouă, plouă...
oare ce fel de vreme este asta?

Mult prea tare. Ascultaţi până la sfârşit, că se mertă

Prea tare

Wolfram Alpha

Dacă vreţi să vă distraţi bine, intraţi pe www.wolframalpha.com . Este un motor de căutare căruia îi pui întrebări şi îţi răspunde. Cel care l-a făcut este cică un mare om şi extrem de deştept. Dacă nu te descurci, ca să te prinzi cum funcţionează, încearcă urmatoarele la început:
1) What is the distance from Romania to Holland
2)Where is Barcelona
3)How many countries are there
etc
O să vă distraţi.