Înainte de a începe efectiv acest post, aş vrea să îi multumesc marelui om pe nume Alex, care mi-a împrumutat al lui laptop, pe AGAMEMNON, cât timp Skippy a fost plecat în excursie, reuşind astfel să scriu ultimele 3 posturi.
Stăteam eu aşa zilele astea şi mă gândeam. Şi când zic stăteam, mă refer la propriu că stateam, că în ultima vreme asta fac, stau la birou şi mă distrez de unul singur cu cursuri. Şi citind aşa prin cursuri, am ajuns la concluzia că, mare lucru că nu m-am îmbolnăvit de nervi.
Adică, da sunt perfect de acord că în urmă cu vreo 25 de ani, cei de la ITU s-au aşezat la o masă şi au început să vorbească despre GSM. Astfel au acoperit multe domenii, printre care felul în care se manifestă ISI şi cum pot să rezolve asta cu ajutorul FDD şi a TDMA. După aia a trebuit să vadă care se poate implementa mai bine pentru a obtine un rezultat cât mai bun. Au avut de ales între MRC, care maximizează SNR-ul dar nu reduce ISI, între ZF, care este taman pe dos, dar face probeleme când se lucrează pe AWGN(adică tot timpul, evident, nu?). După aia ce au trecut pe la DFE şi MMSE au ajuns într-un final la MLSD. GPRS a venit mai târziu, evident după ce au trecut de la OOK la BPSK şi mai târziu QPSK. Aţi înţeles? Dacă nu, sper să vă ajute următorul paragraf.
După vreo 10 ani, tot baieţii spălăţei de la ITU, s-au unit şi au format 3GPP şi au început să vorbeasca despre UMTS. Aici este vorba de CDMA, cu varianta W-CDMA, posibilă numai datorită unor metode precum V-BLAST, pe deoparte şi STTD cu variantele ei SIMO şi MISO, cazuri particulare de MIMO, pe de altă parte. Deja nu mai se putea discuta despre SNR simplu şi au apărut noţiunile de CIR şi SINR. Foarte bine a fost primit HSDPA, posibil numai datorita impărţirii în DPDCH şi DPCCH. Ceea ce este interesant este că la UMTS se poate vorbi atât de BPSK şi QPSK dar şi de lucuri mai evoluate precum 64QAM sau 16QAM dar şi despre MFSK. UMTS a fost primul care a atras atenţia că se va trece încet încet de la CS la PS. Este doar un trend firesc având în vedere faptul că la calculatoare şi internet functioneaza atât de bine TCP/IP. Nu o să vă mai spun acum cum stă treaba cu DSCDMA, EDGE, FDD şi cum se foloseşte RRC sau RC în loc de sinc. De asemenea, trebuie să ştiţi ca totul nu ar fi fost posibil fără o TPC şi FBI foarte riguroasă.
Abia aştept să învâţ în continuare despre LTE şi despre OFDM, posibil numai cu ajutorul unui MUX şi a unui DEMUX ce se folosesc de FFT şi IFFT, care sunt doar variante mai elevate ale DFT şi IDFT.
Dar vă voi lăsa acum, mă voi duce să BÎMCUO(Bag în mine ca ultimu om) sperând ca toate astea să nu MFIÎMN(mă fi influenţat într-un mod neplăcut).
Informaţie utilă
Dacă dai scroll în jos va începe să cânte cobzarul pe nume Ningia. Sau dacă ai rezoluţie obscenă la calculator înseamnă că a început deja să cânte.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Mult prea tare. Ascultaţi până la sfârşit, că se mertă
Prea tare
Wolfram Alpha
Dacă vreţi să vă distraţi bine, intraţi pe www.wolframalpha.com . Este un motor de căutare căruia îi pui întrebări şi îţi răspunde. Cel care l-a făcut este cică un mare om şi extrem de deştept. Dacă nu te descurci, ca să te prinzi cum funcţionează, încearcă urmatoarele la început:
1) What is the distance from Romania to Holland
2)Where is Barcelona
3)How many countries are there
etc
O să vă distraţi.
1) What is the distance from Romania to Holland
2)Where is Barcelona
3)How many countries are there
etc
O să vă distraţi.
2 comentarii:
de la CS la PS...insemnand play station ? :D
ce zici, omule ? =)
Trimiteți un comentariu