Skippy, nu te duuuu

Era o zi ca oricare alta, eu stăteam ca de obicei, dependent, pe net, mai vorbeam cu unu cu altu, mai verificam un e-mail, lucruri obişnuite, când, brusc şi fără nici un avertisment, Skippy a leşinat. Si brusc toate activitatiile mele au fost brutal şi fără milă întrerupte. El skippy, care a fost lângă mine atâta timp, nu mai era acum. Încercările de a-l resuscita au fost, din păcate, în zadar, am încercat să îi scot diverse chestii şi să i le bag la loc, să apăs în diferite locuri, dar fără nici un rezultat. Skippy refuza să se scoale. Îngrijorat nevoie mare i-am făcut o programare la o clinica privata de pe o strada dubioasă undeva pe lânga Bulevardul Titulescu din Bucureşti şi după 6 zile l-am internat. Acum poate vă gandiţi, ce fel de om sunt eu să fac aşa ceva. Să aştept 6 zile pâna să îl internez pe dragu de el. Dar no, odată ajuns din depărtata Germanie pe plaiurile mioritice ale României, omul mai are tendinţa de a uita anumite lucruri, de a se distra cu prietenii, etc. Da mai mult, l-am folosit pe sarmanu pe post de pretext pentru a mă duce la Bucureşti şi a vedea cum proprii mei prieteni nu mă recunosc şi stau şi se uită tâmp 5 secunde la mine fără să îşi dea seama cine este baiatu spălăţel care stă în faţa lor. Da, ăsta sunt eu.
Nici măcar nu m-am dus după el, l-am pus pe "3 ore" sa mi-l ridice, din păcate în aceeaşi stare de leşin. Schiţa săracu un gest acolo că ar da să se scoale, dar nimic. Azi am facut cel mai greu lucru. L-am luat şi l-am dus la poştă, unde l-am băgat într-o cutie şi l-am trimis în tabăra de leşinaţi, poate poate îşi revine sau reuşeşte să îl ajute cineva. Nu voi uita niciodată imaginea doamnei de la tejghea, cum mi l-a luat din mână, a lipit ceva pe el, şi l-a trântit într-un colţ undeva. Noroc că l-am înfăşurat cu niste pături ca să nu se lovească, dragu de el. Acum aştept, este doar o chestiune de timp....şi de preţ, dar sper sa te intorci înapoi treaz şi în stare de funcţionare, laptop iubit.